Conferința Internațională ”COMPETENCE – Contemporary Perspectives on Teaching Performance”
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației (FPSE), Universitatea Transilvania din Brașov vă invită să participați la Conferința Internațională ”COMPETENCE – Contemporary Perspectives on Teaching Performance”, organizată în perioada 8-10 iunie 2018, la BRAȘOV, în Aula Sergiu T. Chiriacescu.
Partenerii internaționali ai evenimentului sunt Istituto di Scienze Psicologiche di Educazione e di Formazione (I.S.P.E.F.) din Roma, Italia și Universitatea Jan Kochanowski (JKU) din Kielce, Polonia, iar partener național este Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
Conferința vizează atât trecutul, prezentul, cât și perspectivele educaționale ale formării profesionale inițiale și continue ale cadrelor didactice. Comitetul științific al conferinței reunește 38 de personalități reprezentative pentru domeniul educației, din România și străinătate.
În cadrul conferinței vor fi organizate 20 de workshopuri pe teme legate de educație, atât ca abordare științifică, dar și ca element cultural definitoriu, adaptat și adaptabil cerințelor contemporane și perspectivelor care se impun în formarea profesorilor, susținute de experți din țară și străinătate.
Informații suplimentare și procedura pentru înscrieri se găsesc pe site-ul conferinței https://unitbv.ro/dppd-competence