Lansare de carte: „Un dulău și un arici pe sârmă. Note de psihoterapie de cuplu” de Laura Pănăzan

 
Editura Trei și Facultatea de Psihologie și Științele Educației, vă invită miercuri, 10 decembrie la evenimentul de lansare a cărții „Un dulău și un arici pe sârmă. Note de psihoterapie de cuplu” scrisă de psihoterapeuta Laura Pănăzan. Lansarea va avea loc în librăria Șt.O.Iosif din Brașov începând cu orele 18.00.

 Alături de autoare vor vorbi:

Conferențiar dr. Laura Elena Năstasă, psihoterapeut de cuplu
Absolventă FPSE Petronela Rotar, psiholog și scriitoare
Moderator Augusta Oniță-Bagoly

***

Ce anume face ca o relație de iubire să dăinuie? Ce îi ține pe indivizi împreună și le dă sentimentul împlinitor de „noi doi”? Iar când relația scârțâie, cum poate ajuta o terapie de cuplu? Cât durează și ce șanse de reușită există când cuplul e în pragul rupturii? Răspunzând la aceste întrebări, cartea oferă o privire intimă și profundă în universul cabinetului de terapie de cuplu. Ea pune în legătură lumea interioară și complexă a fiecărui client cu personalitatea terapeutului, cu angoasele scriitorului, dar și cu introspecțiile cititorului – totul într-un exercițiu vulnerabil de adevăr necosmetizat.

Laura Pănăzan, psihoterapeut de cuplu cu formare în psihoterapia experiențială a unificării și în EFT, este autoarea seriei Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu (vol. 1: Așteptări nerealiste și vol. 2: Emoții în pielea goală).

„O carte extrem de utilă pentru cupluri. Nu este doar o colecție de povești, ci un parcurs terapeutic cu întrebări, exerciții și instrumente practice care îi ajută pe cititori să se înțeleagă mai bine pe ei și pe partenerii lor. Îndrăzneala Laurei de a se autodezvălui, aduce un plus de umanitate și apropiere – simți că ești în cabinetul ei, parte din proces.”

Petronela Rotar, autoarea cărții „Totul e în regulă în mine și în lume”