Licență

 

Programe de studii

Domeniul de licență în care se încadrează programul de studii este Psihologie. Programul funcționează în două forme, învățământ de zi și la distanță. Durata studiilor este de 3 ani (180 de credite ECTS). Studenții dobândesc competențe de operare cu concepte fundamentale din domeniul psihologiei, de proiectare și realizare a unui demers de cercetare în domeniu, de evaluare a situațiilor critice și a celor problematice, de evaluare psihologică a persoanelor și a grupului, de proiectare și realizare a intervențiilor psihologice. Finalizarea acestui program de studii permite absolvenților abordarea mai multor profesii din domeniul psihologiei. Prin parcurgerea Modulului pedagogic studenții pot ocupa prin concurs un post în învățământ.

 

Discipline studiate: Fundamentele psihologiei, Evaluare psihologică, Statistică aplicată în psihologie, Metodologia cercetării psihologice, Consiliere psihologică etc.

 

Perspective după finalizarea studiilor: ocuparea unui post de psiholog în domeniile școlar/ educațional, clinic, psihologia muncii, militară, transporturi, consilier, psihoterapeut, cercetător în domeniul psihologiei, terapeut ocupațional etc.

 

Plan de învățământ ZI                                                                   Plan de învățământ ID

Domeniul de licență în care se încadrează acest program de studii este Științe ale educației. Durata studiilor, la formele de învățământ cu frecvență (IF) și la distanță (ID), este de 3 ani (180 de credite ECTS). Disciplinele din planul de învățământ asigură formarea și dezvoltarea competențelor profesionale specifice pentru domeniul educației, la nivelul ciclului primar și preșcolar. Programul de studii pregătește profesori pentru învățământul preșcolar și primar și specialiști/experți în educația preșcolarilor și a școlarilor mici.

 

Discipline studiate: pedagogia învățământului primar și preșcolar, educație timpurie, literatură pentru copii, didactici ale disciplinelor din clasele primare și ale domeniilor experiențiale din învățământul preșcolar etc.

 

Perspective după finalizarea studiilor: profesor pentru învățământ primar și preșcolar, expert în învățământ, inspector în învățământ, referent de specialitate în învățământ, mentor.

 

Plan de învățământ ZI                                                                   Plan de învățământ ID

Domeniul de licență în care se încadrează programul de studii este Științe ale Educației. Durata studiilor este de 3 ani (180 ECTS). Prin diversitatea disciplinelor puse la dispoziția studentului, programul vizează formarea și dezvoltarea competențelor de bază ale specialistului în Psihopedagogie specială în acord cu expectanțele societății contemporane. Absolventul va avea competențe: de evaluare complexă și intervenție psihopedagogică specifică pentru copiii, tinerii și adulții cu cerințe educative speciale; proiectarea de programe educaționale adaptate pentru diverse niveluri și grupuri țintă; consilierea, orientarea și asistarea psihopedagogică a diverselor categorii de persoane/ grupuri educaționale; facilitarea incluziunii școlare, profesionale și sociale a persoanelor cu cerințe educative speciale.

 

Discipline studiate: Fundamentele psihologiei, Fundamentele psihopedagogiei speciale, Psihologia personalității, Psihologia dezvoltării, Psihopedagogia copiilor cu dificultăți de învățare, Introducere în logopedie, Introducere în psihopedagogia deficiențelor Introducere în psihopedagogia inadaptării și a devinație sociale, Psihopatologie etc.

 

Perspective după finalizarea studiilor: psihopedagog, logoped, consilier școlar, învățător în învățământul special, asistent de cercetare în psihopedagogie specială, profesor de științe socio-umane în învățământul secundar, în diferite instituții de învățământ de tip special și incluziv, ONG-uri și instituții care desfășoară activități cu și pentru persoanele cu dizabilități.

 

Plan de învățământ ZI